Din dor de cuvinte de plumb. Si dor de cerneala

Spalturi, culegatorie, zetarie, linotipuri, zincuri, rotativa, recalandrare… Aldine, cursive, cicero, macheta, corectura… Cam in asa ceva statea viata unui ziar, acum vreo cincisprezece ani. Acolo, in tipografie, in arsita incinsa si grea a plumbului si in parfumul cernelii era adevarata casa a literelor. In miez de noapte si in tacanitul telexului. Litere insirate in culegar si puse in titluri, rinduri masurate cu grija curgind din linotip puse in text, fotografii developate in zinc. Toate, dupa desenele, cu creioane de ceara ale machetelor paginilor, de la una la a patra, la a sasea, la a opta la a doisprezecea… Asa se nastea ziarul. Si la multe multe astfel de nasteri am mosit si eu ceva ani. Am fost mamos de ziare. Acelea erau ziarele adevarate. Aceea a fost adevarata scoala de presa. Aia sunt ziaristi, care au trecut pe acolo, care au facut cap limpede cind se cracana de ziua, alaturi de tipografi, de oamenii aia in halate, cu miinile negre de cerneluri care, nimereu perfect locul fiecarui rind in tipare prea rigide de fier. Tipare de fier, rigide, neincapatoare, in care orice cuvint de prisos trebuie amputat din fraze fara mila. Oricit de frumos ar fi fost reportajul. Si orice virgula dintre subiect si predicat extirpata elibera sudori, sudalmi, fiare aruncate pe jos. Unde or fi acum nea Paul, Nicu, Titi, Mihai, Vivi, Orlando?… Si inca nu mi-i amintesc acum pe toti, chiar daca parca a fost ieri. Era munca multa pentru un petec de ziar care, ca si acum, traia doar citeva ore. Si era multa viata in ziarele alea… Ma intreb citi dintre mai junii jurnalisti de azi stiu despre ce vorbesc. Ma intreb daca vreun curs sau vreo ora de practica de la jurnalistica de azi (inutila dealltfel, dar asta e alta poveste) se tine acolo, in muzeul dinozaurilor mecanici fumegand si pufnind care, scuipa litere incinse pe nari? Si imi dau seama privind peste aceste rinduri, scrise iata la laptop si nu la… linotip si gata chiar sa fie tiparite instantaneu, daca ar fi nevoie, la un simplu clic, imi dau seama ca am vorbit aici despre o lume disparuta. Toate astea nu au disparut doar din viata mea dar au disparut din realitate. Nu le mai ia in seama nici macar sfintul Google! Ziarele de plumb, tipografiile alea cu tipografii lor cu tot, toate au disparut. Si pareau vesnice. Probabil si ziarele de azi, digitale si reci si fara sudoare si fara plumb in singe, vor disparea si ele. Altceva le va lua locul. Cu toate astea, cred, si intaresc asta, ziarele adevarate au fost alea despre care am povestit aici si gazetarii adevarati aceia care stiu despre ce vorbesc si s-au dus macar o data sa caute si sa gaseasca, sa pipaie si sa adulmece cuvintele si cerneala de plumb. La… cracanatul zilei… About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu